Decizia CCR nr. 100/2020Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că art. 436 din Codul de procedură penală indică faptul că atât procurorul, cât și inculpatul pot formula recurs în casație cu privire la latura civilă. Același text de lege dă calitate procesuală activă în recursul în casație și părții civile sau părții responsabile civilmente, făcând mențiunea expresă a faptului că recursul acestora poate viza și latura civilă a cauzei. Concluzionează că legea permite contestarea modului de soluționare a laturii civile pe calea recursului în casație. Cu toate acestea, în cuprinsul art. 438 din Codul de procedură penală nu se regăsește niciun motiv care ar putea fi legat de latura civilă a cauzei penale. În consecință, susține că se aduce atingere principiului constituțional al respectării legii, afectat de omisiunea legislativă invocată. Totodată, susține că se aduce atingere și principiului egalității în drepturi, consacrat constituțional, în condițiile în care, odată ce partea civilă a înțeles să alăture acțiunea civilă acțiunii penale, aceasta beneficiază de arme procedurale limitate raportat la un proces civil separat unde toate părțile acelui proces ar fi avut drept la recurs. De asemenea apreciază că se acordă mai multe pârghii procedurale pentru soluționarea laturii penale față de latura civilă, care, deși este subsidiară celei dintâi, este alăturată acesteia și ar trebui să beneficieze de toate regulile care guvernează procesul penal. În acest sens susține că, dacă aplicarea unei pedepse în afara limitelor legale este un motiv de recurs în casație, nu există nicio justificare pentru ca pronunțarea unei soluții ultra petita cu privire la latura civilă a procesului penal să nu constituie motiv de recurs în casație. Apreciază că, în cauză, s-a pronunțat o hotărâre în mod vădit cu aplicarea greșită a legii. ...