Decizia CCR nr. 87/2020Punctul 17
Punctul 17
17. În acest context, Curtea observă că dispozițiile art. 242 alin. (4) din Codul de procedură fiscală au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu dispozițiile art. 16 referitor la principiul egalității în drepturi și ale art. 44 alin. (1) și (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată, excepție ridicată din perspectiva coproprietarului bunului executat silit, sens în care este Decizia nr. 423 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 13 septembrie 2019, prin care Curtea a apreciat că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, vizează mai degrabă aspecte de aplicare a dispozițiilor legale de către organele cu competențe în procedura executării silite asupra bunului imobil (executorul fiscal și instanța judecătorească), iar nu aspecte de neconstituționalitate a acestora. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate din prezenta cauză, Curtea constată că aceasta este invocată chiar din perspectiva debitorului persoană fizică asupra căruia executarea silită se face pentru stingerea creanțelor fiscale rezultate din săvârșirea de infracțiuni, astfel că situația de față este diferită de cea cuprinsă în decizia antereferită. ...
Sursa oficială ↗