Decizia CCR nr. 97/2020Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că normele procesual penale criticate nu conțin suficiente garanții contra unei aplicări arbitrare. Consideră că prevederile criticate nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a putea fi socotite „lege“, în sensul art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 53 din Constituție, care permit limitarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la viață, la inviolabilitatea corespondenței și a domiciliului, doar dacă măsura este prevăzută de lege. În acest sens a exemplificat cu Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Totodată, invocă Hotărârea din 10 februarie 2009, pronunțată de către aceeași instanță europeană în Cauza Iordachi și alții împotriva Moldovei, argumentând că legea din Moldova este oarecum similară legislației din România în această materie, pentru a susține lipsa de previzibilitate a dispozițiilor criticate, faptul că acestea nu impun în sarcina organului judiciar să facă vreo probă concretă în sensul că probele ar putea fi obținute și în alt mod, obținerea lor ar presupune dificultăți ori există un pericol pentru siguranța persoanelor. Face referire la paragrafele 44, 47 și 51 ale hotărârii precitate, pe care le apreciază ca fiind relevante, în care instanța de la Strasbourg a reținut că „natura infracțiunilor pentru care poate fi autorizată măsura interceptării convorbirilor telefonice nu este suficient de clar definită în legislația în domeniu“, că „judecătorul de instrucție joacă un rol foarte limitat“, iar numărul autorizărilor este „neobișnuit de mare“, astfel încât Curtea a considerat necesar să atragă atenția asupra faptului că „înregistrarea convorbirilor telefonice este o ingerință foarte serioasă în drepturile individului și numai niște motive solide bazate pe o bănuială rezonabilă că persoana este implicată într-o activitate criminală gravă poate servi ca temei de autorizare.“ Din această perspectivă afirmă că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în decurs de patru ani, în perioada 2011 - septembrie 2016, 4.522 din 4.523 de cereri de supraveghere tehnică, apreciind că numărul de solicitări este enorm raportat la categoria de persoane vizate, ținând cont de competența instanței supreme în această materie, respectiv parlamentari, miniștri, o parte dintre procurori și judecători, alte persoane. De asemenea susține că și la nivelul curților de apel au fost emise mii de mandate de supraveghere tehnică, în condițiile în care competența materială și personală a curților de apel este destul de restrânsă în această materie. Arată că afirmațiile anterioare urmează a fi dovedite prin depunerea la dosar, în ședința publică, a unor materiale solicitate de la instanțele de judecată din țară. ...