Decizia ÎCCJ nr. 356/2025 (HP)Punctul IV

IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 15. Instanța de trimitere a reținut că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care: de lămurirea problemei de drept enunțate depinde soluționarea pe fond a cauzei; problema de drept este nouă, întrucât nu există o jurisprudență consolidată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la aplicabilitatea art. 58 lit. f) din Legea nr. 333/2003 în materia transportului de mărfuri pe calea ferată și nici la nivelul instanțelor judecătorești naționale; dificultatea de interpretare, în opinia instanței de trimitere, este suficient de mare încât să impună folosirea mecanismului de unificare a practicii judiciare, aceasta decurgând din faptul că norma cuprinsă în art. 50 din Legea nr. 333/2003 este lacunară și îndoielnică, pentru aplicarea acesteia fiind necesară corelarea cu alte dispoziții legale din cuprinsul actului normativ și a normelor de aplicare ale acestuia; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 16. S-a reținut că la nivelul Tribunalului Constanța a fost identificată practică neunitară în dosarele având ca obiect plângeri contravenționale formulate împotriva unor proceseverbale de constatare și sancționare a contravențiilor încheiate în temeiul Legii nr. 333/2003, iar practica neunitară identificată a vizat paza vagoanelor încărcate cu alte mărfuri decât produsele petroliere (în privința cărora practica este unitară), respectiv cu cereale, cărbune sau ciment. ... 17. Într-o primă orientare jurisprudențială s-a opinat că societățile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravențional pentru neîndeplinirea obligației de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staționării în stațiile feroviare, indiferent de marfă. Argumentul în acest caz a constat în aceea că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 impune o obligație de asigurare a pazei tuturor societăților care dețin bunuri cu orice titlu și că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 prevede condiții suplimentare privind paza transportului de bunuri și valori constând în sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale și pietre prețioase, descrise ca produse cu caracter special, însă o atare dispoziție nu conduce la anihilarea obligației generale de asigurare a pazei bunurilor deținute, atunci când ele sunt transportate și nu fac parte dintre cele descrise de norma mai sus redată. Referitor la această orientare jurisprudențială s-a mai reținut că în interpretarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, legiuitorul a avut în vedere că obligația de asigurare a pazei subzistă pentru orice tip de transport de bunuri și valori, aceasta intervenind doar în privința situațiilor pentru care apreciază că se impune o încadrare mai strictă, cum este cazul transportului anumitor categorii de bunuri, considerate susceptibile de a da naștere unei stări mai ridicate de pericol. ... 18. Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că societățile care au ca obiect de activitate transportul de mărfuri pe calea ferată răspund contravențional pentru neîndeplinirea obligației de asigurare a pazei vagoanelor în timpul staționării în stațiile feroviare numai în cazul mărfurilor care se încadrează la art. 24 din Legea nr. 333/2003. Această orientare a fost întemeiată pe argumentul conform căruia paza bunurilor pe timpul transportului se realizează potrivit art. 24 din capitolul III „Paza transporturilor bunurilor și valorilor, precum și a transporturilor cu caracter special“ din Legea nr. 333/2003, din care rezultă că obligația de asigurare a pazei bunurilor pe timpul transportului există numai atunci când bunurile se încadrează în categoriile expres enumerate în acest text de lege. S-a mai reținut că este adevărat că formele de pază pot fi diverse și că, în afară de cele indicate la art. 24 din Legea nr. 333/2003, legiuitorul a mai prevăzut și alte mijloace de asigurare a pazei, cum sunt cele de la art. 3 alin. (3) din actul normativ menționat anterior, care obligă conducătorii unităților să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea, însă acest articol se referă la bunurile deținute în unități și nu la cele transportate. O asemenea concluzie rezultă din interpretarea gramaticală a textului de lege, care prevede în mod expres faptul că aceste mijloace necesare asigurării pazei bunurilor se aplică în cazul unităților unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, fără să fie făcută vreo referire la transportul altor bunuri decât cele indicate de art. 24 din Legea nr. 333/2003. Totodată, s-a reținut că și din interpretarea sistematică rezultă aceeași concluzie, atâta timp cât art. 3 aparține capitolului I din Legea nr. 333/2003, care se referă la paza unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din același act normativ, și anume ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, astfel că mijloacele de pază prevăzute de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 333/2003 se aplică numai unităților indicate la art. 2 alin. (1) din același act normativ, unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, nefiind aplicabile și în cazul transporturilor. În acest context, s-a apreciat că singurele dispoziții legale care instituie obligația de pază a transporturilor bunurilor și valorilor, precum și a transporturilor cu caracter special sunt cele ale art. 24 din Legea nr. 333/2003, iar acestea se referă exclusiv la categoriile expres enumerate de legiuitor. ... 19. În cauză, instanța de apel, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a pus în discuție oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care să vizeze interpretarea și aplicarea prevederilor art. 50 lit. a) din Legea nr. 333/2003, în raport cu dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 333/2003 și cu dispozițiile Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012. ... ...