Decizia CCR nr. 78/2020Punctul 15

15. Curtea a constatat că „textele de lege criticate au în vedere ipoteza în care o faptă a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, dar pentru săvârșirea căreia procurorul sau instanța apreciază, observând incidența prevederilor art. 10 din Codul de procedură penală din 1968 referitor la cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată, că nu se impune punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale împotriva învinuitului. Curtea a observat că, dacă, pe parcursul urmăririi penale se constată că învinuitul a încălcat o regulă de circulație pentru nerespectarea căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, este firesc ca acest comportament să fie sancționat, în vederea atingerii finalității pentru care acest act normativ a fost edictat, și anume asigurarea desfășurării în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic“. Faptul că, ulterior momentului emiterii de către procuror sau al pronunțării de către instanță a unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule nu constituie o imixtiune a puterii executive în activitatea autorității judecătorești. S-a arătat că cele două tipuri de autorități publice implicate în procedura prevăzută de textele de lege criticate, procurorul și instanța de judecată, pe de o parte, ca reprezentanți ai autorității judecătorești, iar, pe de altă parte, șeful poliției, ca exponent al puterii executive, își exercită atribuțiile specifice în etape distincte, succesive, principiul separației puterilor în stat fiind pe deplin respectat. ...