Decizia CCR nr. 78/2020Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.02.2020 · dosar 3.471/105/2018
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, fiind, prin redactarea generică și imprecisă, lipsite de previzibilitate și neclare. Astfel, se creează o reprezentare neclară, lacunară și dubitativă în ceea ce privește măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule în condițiile în care soluția dispusă de procuror a fost de clasare, în baza art. 315 alin. (5) , art. 314 alin. (1) lit. a) și art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală (fapta nu a fost comisă cu vinovăția cerută de lege). Textul de lege criticat conferă serviciului poliției rutiere o prerogativă a dispoziției de a decide în activitatea autorității judecătorești, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție. În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt evidențiate o serie de aspecte referitoare la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Se arată că, în speță, sunt aplicabile doar prevederile art. 335 alin. (2) din noul Cod penal care nu reglementează și aplicarea măsurii suspendării dreptului de a conduce, nefiind aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002. Dispoziția șefului serviciului poliției rutiere este nelegală, deoarece adaugă la lege și este astfel contrară prevederilor art. 335 din Codul penal, care nu reglementează o astfel de sancțiune complementară, în situația în care o persoană comite fapta penală pe care o incriminează acest text de lege. Consideră că dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, ar fi fost aplicabile doar în situația în care autorul excepției ar fi fost trimis în judecată și condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea circulației. Or, în speță, prin Ordonanța nr. 124.440/P/2015 din 16 mai 2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus doar o soluție de clasare, situație în care nu sunt incidente prevederile art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. ...
Sursa oficială ↗