Decizia CCR nr. 122/2017Punctul 5

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prevederile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 creează discriminare între persoanele care au calitatea de contravenient şi cele cercetate penal pentru fapte ce constituie încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice, întrucât, în cazul celor dintâi, contestarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor suspendă, de drept, executarea sancţiunii, în timp ce, în cazul celor din urmă, contestaţia formulată împotriva actului administrativ al şefului poliţiei rutiere nu suspendă executarea pedepsei complementare a suspendării permisului de conducere. Se face trimitere, în acest sens, la prevederile art. 219 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conform cărora „Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală ori încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare“. Se susţine, totodată, că textele criticate reglementează o ingerinţă a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti, cu consecinţa încălcării prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) , întrucât conferă şefului poliţiei rutiere competenţa de a hotărî cu privire la o sancţiune complementară dispusă într-o cauză penală, chiar în situaţia existenţei unei ordonanţe de clasare sau a unei hotărâri judecătoreşti de achitare ori de încetare a procesului penal. Se arată, de asemenea, că şeful poliţiei rutiere, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, ca reprezentant al puterii executive, are competenţa de a hotărî cu privire la încălcarea limitelor soluţiilor pronunţate de procuror sau de instanţa de judecată. Se mai susţine că textele criticate încalcă prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie, întrucât dau dreptul reprezentantului poliţiei rutiere să aprecieze şi să hotărască cu privire la executarea unui act prin care Ministerul Public, reprezentat de procuror, îşi exercită prerogativele constituţionale. Se arată că sancţiunea complementară a suspendării permisului de conducere, prevăzută de dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, încalcă prezumţia de nevinovăţie, atâta vreme cât poate fi aplicată chiar şi în situaţia clasării, a achitării şi a încetării procesului penal. În fine, autorul excepţiei susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor art. 8 alin. (4) teza întâi şi teza a treia din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât sunt neclare, exprimate generic, prin folosirea unor termeni generali, lipsiţi de precizie. ...