Decizia CCR nr. 63/2020Punctul 10
Punctul 10
10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. În acest sens arată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate deoarece, în înțelesul dispozițiilor legale criticate, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziționării de autoturisme, existente în sold, fără dobândă aferentă și din care nu s-au efectuat retrageri. Or, libretul de economii cu dobândă și câștiguri nu intră sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007, fiind un alt produs bancar decât depozitul constituit în vederea achiziționării de autoturisme. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu conțin nicio reglementare care să aducă atingere egalității cetățenilor în drepturi, care presupune un tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În acest context, menționează jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la principiul egalității în drepturi și al nediscriminării, precum și cu privire la protecția bunurilor. ...
Sursa oficială ↗