Decizia CCR nr. 35/2020Punctul 14

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta are drept premisă faptul că, la momentul încheierii contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților prin concesiune din 31 iulie 2006, bunurile de retur, potrivit art. 13 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 septembrie 2001, în măsura în care investitorul privat le realizează din fonduri proprii rămâneau în proprietatea acestuia pe toată perioada derulării contractului de concesiune, precum și după expirarea acestuia, dacă nu s-a stabilit altfel, pe când, prin art. 25 alin. (5) din Legea nr. 51/2006 și art. 28 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, care a abrogat ordonanța antereferită, s-a stabilit că bunurile de retur rămân în proprietatea operatorilor pe toată durata contractului de delegare a gestiunii și revin de drept, la expirarea contractului, gratuit și libere de orice sarcini, unităților administrativ-teritoriale, fiind integrate domeniului public al acestora. În consecință, se trage concluzia potrivit căreia dispozițiile legale criticate - care stabilesc situația juridică a bunurilor de retur, precum și obligația de modificare a clauzelor contractuale - intrate în vigoare în cursul anilor 2007 și 2014, întrucât se aplică și contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților prin concesiune, încheiate anterior anului 2007, sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituție. ...