Decizia CCR nr. 24/2020Punctul 59

59. Însă, în situația în care o hotărâre cu obiect de reglementare similar a fost criticată, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, pentru încălcarea unor dispoziții exprese ale legii, aplicabile în cadrul procedurii de numire a membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, Curtea a observat că o atare critică este obiectivă în sine și privește conduita Parlamentului, că aceasta nu are caracter formal, ci este clar fundamentată sub aspectul temeiului juridic, prin trimiterea la un text de lege care reglementează o condiție cu caracter obiectiv. Întrucât obligația generală de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituție, se impune cu aceeași forță juridică tuturor subiectelor de drept, inclusiv Parlamentului, care, în respectiva cauză, a acționat în calitate de autoritate de numire, Curtea nu a putut reține cauza de inadmisibilitate stabilită în jurisprudența Curții Constituționale, referitoare la faptul că în privința autorităților care nu sunt de rang constituțional nu poate fi invocată încălcarea unui act normativ cu valoare infraconstituțională. Acceptarea tezei contrare, cu consecința excluderii de la exercitarea controlului de constituționalitate a hotărârilor Parlamentului României date cu încălcarea dispozițiilor exprese ale legii, ar avea drept consecință plasarea organului reprezentativ suprem al poporului român - Parlamentul - deasupra legii și acceptarea ideii că tocmai autoritatea legitimată constituțional să adopte legile le poate încălca fără a putea fi în vreun fel sancționată. Or, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege (a se vedea Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, și Decizia nr. 21 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 12 martie 2019). ...