Decizia CCR nr. 21/2019Punctul 73

73. Spre deosebire însă de precedentul soluționat prin Decizia nr. 335 din 4 iulie 2013, în prezenta cauză se invocă încălcarea unor dispoziții exprese ale legii, aplicabile în cadrul procedurii de numire a membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, și anume ale art. 9 alin. (1) lit. a^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare, mai sus citate, care impun experiență profesională în domeniile circumscrise de lege de minimum 8 ani. Cu privire la această condiție, Curtea observă că este obiectivă în sine și privește conduita Parlamentului, iar critica de neconstituționalitate, formulată prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitoare la obligația de respectare a legilor, nu are caracter formal, ci este clar fundamentată sub aspectul temeiului juridic, prin trimiterea la un text de lege care reglementează o condiție cu caracter obiectiv [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21, precum și Decizia nr. 389 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 17 iulie 2014, paragraful 25]. Or, obligația generală de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituție, se impune cu aceeași forță juridică tuturor subiectelor de drept, inclusiv Parlamentului, care, precum în cauza de față, acționează în calitate de autoritate de numire. Prin urmare, nu se poate reține cauza de inadmisibilitate stabilită în jurisprudența Curții Constituționale, referitoare la faptul că în privința autorităților care nu sunt de rang constituțional nu poate fi invocată încălcarea unui act normativ cu valoare infraconstituțională. De aceea, instanța de contencios constituțional este competentă să se pronunțe, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate formulate, dacă Hotărârea Parlamentului României atacată respectă principiul constituțional referitor la statul de drept și obligația de respectare a legilor. Acceptarea tezei contrare, cu consecința excluderii de la exercitarea controlului de constituționalitate a hotărârilor Parlamentului României date cu încălcarea dispozițiilor exprese ale legii, ar avea drept consecință plasarea organului reprezentativ suprem al poporului român - Parlamentul deasupra legii și acceptarea ideii că tocmai autoritatea legitimată constituțional să adopte legile le poate încălca fără a putea fi în vreun fel sancționată. Or, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21]. ...