Decizia CCR nr. 24/2020Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.01.2020 · dosar 2.030
Punctul 14
14. În acest sens, cu privire la conținutul noțiunii de pedeapsă privativă de libertate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Decizia nr. 18/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 29 iunie 2015, aplicabilă mutatis mutandis și în cauza de față, a stabilit următoarele: Conform dispozițiilor art. 81 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, se observă că suspendarea condiționată se poate dispune atât atunci când pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, cât și atunci când pedeapsa aplicată este amenda. Or, este evident faptul că măsura de individualizare judiciară a pedepsei nu modifică nici caracterul privativ de libertate al pedepsei închisorii, după cum nu modifică nici caracterul de pedeapsă neprivativă de libertate al pedepsei amenzii. În consecință, suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca măsură de individualizare judiciară a pedepsei, nu are ca efect modificarea calificării (naturii) juridice a pedepsei închisorii, în sensul înlăturării caracterului său privativ de libertate, ci are doar ca efect provizoriu neexecutarea pedepsei privative de libertate pe perioada termenului de încercare, stabilit conform art. 82 din Codul penal anterior. ...
Sursa oficială ↗