Decizia CCR nr. 198/2014Paragraful 22

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la prevederile art. 82 alin. 1 din Codul penal din 1969, Curtea constată că suspendarea condiţionată a executării pedepsei reprezintă, ea însăşi, o instituţie menită să întregească posibilităţile de realizare a individualizării pedepsei, sub aspectul executării ei, acordată de Codul penal din 1969 instanţei de judecată. În cadrul acesteia, instanţa competentă, după ce procedează la individualizarea pedepsei, pe baza criteriilor generale arătate la art. 72 şi urm. din acelaşi cod, completează acest rezultat cu individualizarea executării pedepsei. Practic, acordarea suspendării condiţionate a executării pedepsei reflectă convingerea instanţei, formată în urma aprecierii tuturor împrejurărilor cauzei şi a persoanei infractorului, că acesta este apt de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei. Astfel, termenul de încercare este rezultatul unui act de individualizare realizat de instanţă, la durata pedepsei adăugându-se un interval de 2 ani, în cazul pedepsei cu închisoarea (acest termen fiind de 1 an, conform prevederilor art. 82 alin. 2 din Codul penal din 1969, când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda) şi are ca scop verificarea conduitei condamnatului. Prin urmare, măsura analizată nu reprezintă o pedeapsă, ci un substitutiv de pedeapsă, ce funcţionează ca atare, fiind practic un mijloc de stingere a pedepsei, care se consideră executată la împlinirea termenului de încercare, dacă persoana condamnată respectă condiţiile şi îndeplineşte obligaţiile impuse prin hotărârea judecătorească pronunţată în acest sens, principala condiţie fiind aceea de a nu săvârşi din nou o infracţiune.