Decizia CCR nr. 855/2019Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.12.2019 · dosar 1.854/1/2016
Punctul 15
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, din analiza actului de sesizare, rezultă că aceasta a fost ridicată în cursul soluționării cererii de revizuire îndreptate împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de autoarea excepției împotriva sentinței civile prin care Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare prin care se solicitase desființarea unei hotărâri arbitrale. Motivul pentru care Înalta Curte a considerat că recursul este inadmisibil și l-a respins ca atare în cadrul procedurii de filtru l-a reprezentat faptul că, la momentul pronunțării, art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevedea că sunt supuse recursului doar hotărârile prin care curtea de apel admite acțiunea în anulare, excluzându-le implicit pe cele de respingere. Autoarea excepției de neconstituționalitate și-a întemeiat cererea de revizuire introdusă împotriva deciziei pronunțate de completul de filtru pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă (când instanța „nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut“), argumentată prin susținerea că, drept urmare a aplicării procedurii filtrului, instanța nu s-a pronunțat asupra recursului declarat de aceasta și nici nu a analizat motivele de casare invocate. ...
Sursa oficială ↗