Decizia CCR nr. 829/2019Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2019 · dosar 3.342/86/2017
Punctul 6
6. Referitor la instituția acordului de recunoaștere a vinovăției, în ansamblul său, se susține că aceasta încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, prin faptul că elementele de justiție negociată nu sunt compatibile cu principiul legalității și cu cel al aflării adevărului, care implică obligativitatea procurorului de a pune în mișcare și de a exercita acțiunea penală, din oficiu, ceea ce imprimă un caracter de indisponibilitate acțiunii penale. Se susține că același caracter de indisponibilitate a acțiunii penale este determinat de sistemul de acuzare publică, adoptat pe baze constituționale și care caracterizează întreaga procedură penală. Se susține că sistemul dreptului penal românesc este unul științific, bazat pe aflarea adevărului judiciar, care este de dorit să coincidă cu cel obiectiv, iar descoperirea acestuia prin intermediul mijloacelor oferite de știință reprezintă o caracteristică fundamentală a sistemului de probațiune, care, pentru aceste motive, este incompatibil cu sistemul de probațiune sentimental, ce rezultă din acordul de recunoaștere a vinovăției. Se afirmă, de asemenea, că acordul de recunoaștere a vinovăției contravine prezumției de nevinovăție, astfel cum aceasta este reglementată în Constituție și cum este interpretată potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât, ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, vinovăția inculpatului nu este stabilită în mod legal, prin epuizarea întregului probatoriu. Se susține că, pentru motivele anterior invocate, dispozițiile art. 478-488 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 6 din Convenție, ale art. 7 și 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și, în consecință, dispozițiile constituționale ale art. 20. ...
Sursa oficială ↗