Decizia CCR nr. 853/2019Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2019 · dosar 4.921/120/2018
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece prin instituirea unei singure federații sportive naționale pentru o ramură sportivă se încalcă libertatea de asociere, dispozițiile legale criticate interzicând existența și funcționarea altor federații sportive naționale deja existente în momentul apariției acestei legi decât federațiile sportive naționale de ramură sportivă ce urmau a se înființa. Se susține încălcarea art. 16 din Constituție, deoarece dispozițiile legale criticate nu recunosc drepturile federațiilor deja existente la data apariției Legii nr. 69/2000 și dispun în mod abuziv nulitatea actelor constitutive de înființare sau modificare. Se mai susține încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece dispozițiile legale criticate nu sunt clare, precise, previzibile și accesibile. Se arată că, potrivit dispozițiilor legale criticate, Uniunea Columbofililor Profesioniști din România, constituită cu 16 ani înainte de adoptarea Legii nr. 69/2000, membră a Federației Columbofile Balcanice, nu mai poate funcționa. Structurile Uniunii, în care activează peste 5.000 de membri, organizați în 132 de asociații (cluburi), reprezentând peste jumătate din numărul columbofililor din România, provenind din 20 de județe ale țării, se află în afara legii, ceea ce este de neacceptat. ...
Sursa oficială ↗