Decizia CCR nr. 844/2019Punctul 6
Punctul 6
6. Reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care susține, în esență, că membrii Corpului diplomatic și consular al României nu sunt funcționari publici, ci salariați în baza unui contract individual de muncă. Astfel, arată că activitatea membrilor Corpului diplomatic și consular are o serie de particularități, rezultate din chiar specificul muncii care presupune ocuparea de funcții în străinătate. Or, în cazul funcționarilor publici desemnați pentru efectuarea unei misiuni permanente în străinătate, raportul de serviciu este suspendat de drept, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare la data sesizării Curții Constituționale. A aplica aceste dispoziții din Legea nr. 188/1999 și în cazul membrilor Corpului diplomatic și consular care ocupă funcții în străinătate ar însemna că în cazul acestora nu mai există niciun raport juridic obligațional cu Ministerul Afacerilor Externe și, prin urmare, nu ar exista o bază juridică a îndeplinirii sarcinilor de serviciu, a acordării drepturilor angajaților și, corelativ, a asumării răspunderii disciplinare și patrimoniale a angajatului pentru acte/fapte survenite în timpul misiunii. Arată că, în privința membrilor Corpului diplomatic și consular, legiuitorul a stabilit un regim juridic distinct de cel aplicabil funcționarilor publici, iar forma juridică ce guvernează raporturile de muncă ale acestora este contractul individual de muncă. Depune note scrise. ...
Sursa oficială ↗