Decizia ÎCCJ nr. 363/2025 (HP)Punctul X

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 20.10.2025 · dosar 506/1/2025
Punctul X
X. Înalta Curte de Casație și Justiție 39. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiții de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ și care pot fi enunțate astfel: – existența unei cauze în curs de judecată, aflată în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... – Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 40. Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet din cadrul Curții de Apel Brașov, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, având în vedere că, în materia supusă analizei, cererile sunt supuse atât apelului, cât și recursului. ... 41. Astfel, instanța de trimitere a fost învestită în mod legal cu soluționarea recursului formulat de reclamantă împotriva deciziei Tribunalului Covasna, prin care s-a admis apelul declarat împotriva sentinței Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamantă și, în consecință, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 62.361,66 lei cu titlu de prejudiciu, la care se adaugă dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare. ... 42. În privința condiției ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că și aceasta se verifică în cauză. ... 43. Astfel, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în această procedură trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii instanței de trimitere, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării pe fond a litigiului. ... 44. Se impun, așadar, cu necesitate, prealabil sesizării instanței supreme, stabilirea și evidențierea existenței unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept noi, în raport cu interpretările posibile prefigurate, și soluționarea cauzei pe fond, deoarece numai în această măsură se pot demonstra utilitatea și interesul în promovarea acestui demers judiciar. ... 45. În jurisprudența sa (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc.), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecății. ... 46. Se constată că, în raport cu obiectul acțiunii formulate de reclamantă, cu soluțiile pronunțate de instanța de fond și cea de apel, cu motivele de recurs formulate în dosarul în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu punctul de vedere al instanței de trimitere, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, conform căreia soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce constituie obiectul sesizării. ... 47. Astfel, Judecătoria Sfântu Gheorghe a fost învestită cu o acțiune în pretenții, întemeiată pe răspunderea contractuală în principal, pe răspunderea civilă delictuală în subsidiar și, în final, pe îmbogățirea fără justă cauză. Prin sentința pronunțată, această instanță a respins acțiunea, reținând că singurul temei de drept al acesteia poate fi doar contractul de execuție lucrări încheiat cu pârâtul, reglementat de dispoziții legale de strictă interpretare, plata lucrărilor suplimentare efectuate putându-se realiza doar în condițiile stricte ale încheierii unui act adițional, celelalte temeiuri de drept invocate fiind străine de raportul juridic existent între părți. ... 48. Tribunalul Covasna a schimbat sentința apelată și a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale ori ale îmbogățirii fără justă cauză, în speță fiind incidentă numai instituția răspunderii delictuale. ... 49. În recursul declarat împotriva deciziei Tribunalului Covasna, una dintre criticile formulate de pârât se referă, în esență, la faptul că nu poate fi atrasă răspunderea sa delictuală, în condițiile în care părțile se află într-un raport contractual special, născut ca urmare a atribuirii contractului în urma parcurgerii procedurii de achiziție publică. ... 50. Instanța de trimitere a concluzionat în sensul că se impune a se lămuri dacă dispozițiile art. 122 lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 permit recuperarea prejudiciului cauzat reclamantei pe calea răspunderii civile delictuale sau îmbogățirii fără justă cauză ori dacă un astfel de demers nu poate fi primit întrucât ar reprezenta o modalitate de eludare a obligațiilor contractuale și a legislației speciale în materia achizițiilor publice. ... 51. Se constată așadar că accentul în dezlegarea chestiunii de drept se pune pe admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei acțiuni în răspundere delictuală sau întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, ceea ce permite realizarea unei conexiuni între chestiunea de drept dedusă interpretării și soluționarea pe fond a cauzei. ... 52. În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul unei asemenea sesizări se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat în nenumărate rânduri această noțiune. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat că, în lipsa unei definiții a „noutății“ chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. În acest sens, fără a absolutiza criteriul vechimii și fără a-l raporta în mod exclusiv la momentul adoptării actului normativ vizat, se constată că ceea ce prezintă importanță sub acest aspect sunt existența și dezvoltarea unei practici judiciare constante în această materie. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată. ... 53. Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015, Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017), cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial. ... 54. Totodată, cerința noutății ar putea fi reținută ca îndeplinită și în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei). ... 55. În egală măsură, noutatea se poate raporta și la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014). ... 56. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudențiale diferite neputând constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. În situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă. ... 57. Prin urmare, depășirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici neunitare în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, care se întinde pe un interval de timp cuprins între anii 2017 și 2024, trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situație scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă. ... 58. În aceste condiții, întrucât problema de drept sesizată și-a găsit dezlegare, chiar dacă nu în mod unitar, în jurisprudența instanțelor, concretizată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătorești, concluzia care se impune este aceea că nu este îndeplinită, în sensul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cerința privind noutatea problemei de drept care face obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind, eventual, create premisele unui alt mecanism de unificare a jurisprudenței. ... 59. Pentru aceste motive, constatând că sesizarea nu întrunește toate condițiile de admisibilitate reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din același act normativ, ... ...
Sursa oficială ↗