Decizia ÎCCJ nr. 262/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 49. În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... (ii) cauza să fie soluționată în ultimă instanță; ... (iii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... (iv) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... (v) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; ... (vi) asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 50. Procedând la analiza acestor cerințe de admisibilitate, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet din cadrul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, având în vedere că în materia contestației la executare hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel. ... 51. În legătură cu condiția ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că și aceasta se verifică în cauză, sub ambele aspecte. ... 52. Astfel, una dintre criticile formulate în apel este reprezentată de modalitatea în care instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, apelanta susținând că acțiunea de partaj este o acțiune reală, iar dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 10 ani, așa cum prevede teza finală a art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă, indiferent dacă executarea privește obligația de predare a bunului obținut în natură sau pe cea de plată a sultei, în timp ce contestatorul a susținut, și prima instanță a statuat în același sens, că obligația de plată a sultei este corelativă unui drept de creanță - supus termenului general de prescripție de 3 ani - care nu se supune normei speciale examinate. ... 53. Această problemă de drept este una dificilă, împrejurare ce rezultă din punctele de vedere expuse în litigiul aflat pe rolul instanței de trimitere, decelându-se în opiniile divergente exprimate argumente pertinente, astfel că dezlegarea presupune determinarea naturii juridice a hotărârii de partaj din perspectiva conținutului art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă (care se referă la „titlurile emise în materia drepturilor reale“), interpretarea prevederilor art. 995 alin. (4) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Executarea cu privire la bunurile împărțite poate fi cerută în termenul de prescripție de 10 ani prevăzut la art. 706“, și totodată verificarea posibilelor efecte ale prevederilor art. 2.386 pct. 5 coroborat cu art. 2.343 din Codul civil, care reglementează dreptul de ipotecă al coproprietarului pentru plata sultei. ... 54. În legătură cu cerința noutății chestiunii de drept supuse interpretării, instanța de trimitere s-a limitat a afirma că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acesteia. Totodată, tribunalul a reținut că examenul jurisprudențial, precum și literatura de specialitate relevă faptul că nu s-a conturat o opinie majoritară într-un anumit sens, opiniile specialiștilor în drept și cele jurisprudențiale fiind divergente. ... 55. Cu privire la condiția noutății problemei de drept, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dezvoltată în aplicarea acestui mecanism de unificare jurisprudențială, se arată că, în absența unei definiții legale a noțiunii de „noutate“, verificarea acestei condiții ține de exercitarea atributului de apreciere a completului învestit cu soluționarea unei astfel de sesizări (deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019; nr. 46 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 7 noiembrie 2019, etc.). ... 56. S-a statuat în aceste decizii că cerința noutății este îndeplinită atunci când problema de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele încă nu au dat acesteia o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, de o anumită întindere sau consistență. Totodată, cerința noutății ar putea fi reținută ca îndeplinită în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou, ale unei norme mai vechi (ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei). ... 57. În egală măsură, noutatea se poate raporta și la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014). ... 58. Din studierea jurisprudenței puse la dispoziție, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, de către curțile de apel se observă că pe rolul instanțelor de judecată au existat numeroase cauze similare în care problema în discuție a fost rezolvată diferit, generând o practică neunitară consistentă și de durată prin opiniile divergente, întemeiate pe argumente derivând din interpretarea acelorași texte de lege. De altfel, o parte din cauzele în care s-au pronunțat hotărârile transmise au fost soluționate prin aplicarea normelor corespunzătoare din legea anterioară, Codul de procedură civilă de la 1864 (art. 405), sub imperiul căruia chestiunea a fost, de asemenea, în dispută. ... 59. Se constată astfel că instanțele au comunicat decizii pronunțate în această chestiune, astfel: – un număr de 39 de hotărâri în sensul că termenul de prescripție de 10 ani se aplică și în ceea ce privește prescripția dreptului de a obține executarea silită a sumelor datorate cu titlu de sultă, stabilite printr-o hotărâre de partaj; ... – un număr de 32 de hotărâri în sensul că termenul de prescripție de 10 ani nu se aplică și în ceea ce privește prescripția dreptului de a obține executarea silită a sumelor datorate cu titlu de sultă, stabilite printr-o hotărâre de partaj. ... ... 60. În aceste condiții, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, se reține că, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, caracterul de noutate se pierde, deoarece condiția noutății trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferențiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariției unei astfel de practici (control a priori). ... 61. Or, astfel cum rezultă din jurisprudența instanței supreme (exempli gratia, deciziile pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, și nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015), în situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit, în mod constant, o problemă de drept într-o perioadă semnificativă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja o divergență consistentă și de durată în jurisprudență. ... 62. Pentru toate aceste considerente, sesizarea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. ... ...