Decizia CCR nr. 795/2019Punctul 15

15. De asemenea, prin aceeași decizie, paragrafele 26, 27 și 31, Curtea s-a referit la un alt act internațional în materie, respectiv Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care nu definește munca forțată sau obligatorie, precizând la art. 4 paragraful 3 lit. d) că nu poate fi considerată muncă forțată sau obligatorie munca sau serviciul care face parte din „obligațiile civile normale“. Cu toate acestea, jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului evidențiază faptul că, în discuție, este vorba de obligații de ordin financiar, fiscal, de securitate socială, iar adjectivul „normal“ atașat la „obligațiile civile“ semnifică faptul că munca impusă de această situație trebuie să aibă un caracter tradițional sau uzual în societatea dată. În același timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adăugat că toate cele patru alineate ale paragrafului 3 din art. 4 din Convenție, dincolo de diversitatea lor, pun în evidență ideea fundamentală a existenței unui interes social în desfășurarea anumitor activități de solidaritate socială și de normalitate. De asemenea, Curtea a observat că art. 5 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stabilește că „Nimeni nu poate fi constrâns să efectueze o muncă forțată sau obligatorie“. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că obligarea părintelui la prestarea unor activități sau lucrări de interes local, potrivit normelor de lege supuse controlului de constituționalitate, nu se încadrează în sfera sintagmei „muncă forțată“ și nu încalcă art. 42 din Constituție. ...