Decizia CCR nr. 786/2019Punctul 19
Punctul 19
19. În ceea ce privește noțiunea de mandat, aceasta este prevăzută de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. Astfel, la art. 2.009 din acest act normativ se prevede că mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant, și care poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Astfel, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros. Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remunerația mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanțelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate (art. 2.010 din Codul civil). De asemenea, contractul de mandat este circumscris anumitor condiții referitoare la durata, întinderea și executarea mandatului, obligația de a da socoteală și la diligența mandatarului etc., care, în esență, au în vedere faptul că mandatarul nu poate să depășească limitele stabilite prin mandat (art. 2.011-2.019 din Codul civil). ...
Sursa oficială ↗