Decizia CCR nr. 757/2019Punctul 10
Punctul 10
10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, dispozițiile legale privind posibilitatea instanței de judecată de a readministra probele administrate la primă instanță ori de a administra probe noi, precum și aplicarea regulilor de judecată în fond, la judecarea apelului, în măsura în care nu există dispoziții contrare, se aplică în mod egal tuturor persoanelor, nicidecum numai unei categorii. De asemenea, textele contestate menționează fără echivoc că toate probele administrate în cauză vor fi evaluate, obiectivul instanței fiind de aflare a adevărului, condamnarea putând fi dispusă doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Legea nu conține prevederi care ar da posibilitatea utilizării unor criterii subiective de apreciere a probelor. Totodată, organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform Codului de procedură penală. ...
Sursa oficială ↗