Decizia CCR nr. 784/2019Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2019 · dosar 880/44/2017
Punctul 16
16. Totodată, din perspectiva legăturii cu cauza a dispozițiilor criticate, raportat la susținerile apărătorului autorului excepției, formulate la termenul din 17 octombrie 2019, Curtea reține că, în prezentul dosar, nu mai prezintă relevanță faptul că cererea inculpaților de trimitere a cauzei penale în camera preliminară a fost respinsă prin Încheierea din 27 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Galați - Secția penală, în Dosarul nr. 6.413/121/2013, motivat de faptul că cercetarea judecătorească a început în momentul verificării regularității actului de sesizare, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. Parcurgerea camerei preliminare ar fi avut relevanță din perspectiva celor reținute în Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragraful 12, în care Curtea a constatat că dispozițiile art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală vizează dispunerea măsurilor de protecție a martorilor în etapa urmăririi penale, iar contestarea acestora este posibilă în etapa camerei preliminare, în cursul căreia este necesar a fi formulată și excepția de neconstituționalitate cu un atare obiect, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Or, astfel cum Curtea a constatat în paragraful 15 al prezentei decizii, normele art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală în vigoare, deși de imediată aplicare, nu au legătură cu cauza penală în care a fost ridicată prezenta excepție, în condițiile în care urmărirea penală în Dosarul nr. 252/D/P/2012 s-a încheiat anterior intrării în vigoare a noii legi procesual penale. ...
Sursa oficială ↗