Decizia CCR nr. 754/2019Punctul 14

14. Susține că în practică apar situații în care judecătorul nu se poate limita la probele administrate de procuror sau cele propuse de părți, dacă acestea nu îl conving și se întrevăd alte probe care să înlăture probabilitatea și să conducă la certitudine, cea din urmă dobândindu-se pe bază de dovezi decisive, complete și sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă, pentru ca soluția rezultată din deliberare să fie unicul rezultat cert impus de probe. În accepțiunea instanței, acest fapt constituie argumentul principal pentru care legea procesual penală permite judecătorului, chiar în subsidiar, să administreze din oficiu dovezile pe care le consideră relevante pentru realizarea principiului fundamental al procesului penal reglementat de art. 5 din Codul de procedură penală, acela al aflării adevărului, precum și pentru justa soluționare a cauzei. Instanța asigură inculpatului un proces echitabil, efectuarea unei cercetări judecătorești efective constituind o garanție de natură a confirma realizarea dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectându-i-se persoanei acuzate prezumția de nevinovăție. În procesul penal există o legătură indisolubilă între sarcina probei, ce aparține organelor judiciare, inclusiv instanței de judecată, și prezumția de nevinovăție, aceasta din urmă decurgând din cerința ca nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, constituind o garanție că, în lipsa probelor de vinovăție, aceasta nu poate fi condamnată. Totodată, normele criticate corespund din punct de vedere al clarității, preciziei și previzibilității, modul de formulare regăsit în aceste articole îndeplinind condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, fiind enunțate într-o manieră care permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de acestea, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, să fie capabil să prevadă, într-o manieră rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare excesivă sau arbitrară. În concluzie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...