Decizia CCR nr. 737/2019Punctul 20

20. Pornind de la aceste premise și având în vedere cele reținute raportat la susținerile autorului excepției, Curtea constată că normele criticate nu încalcă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 1 alin. (5) din Constituție. Pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de textul criticat este clar reglementată, fiind ușor de identificat pentru destinatarul legii penale care este sancțiunea de care este pasibil în cazul săvârșirii faptei incriminate. Ca urmare, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia destinatarii dispozițiilor legale criticate nu-și pot adapta conduita în funcție de intervalul dintre cele două limite ale pedepsei, deoarece suplețea legii este de preferat, neputându-se stabili a priori totalitatea împrejurărilor/ modalităților care singure sau împreună pot determina o pedeapsă orientată spre minim ori spre maxim. Tipologia acestor împrejurări, intensitatea și consecințele lor, precum și efectele pe care le au asupra pedepsei constituie acea parte care ține de punerea în practică a sistemului teoretic și vizează lato sensu interpretarea și aplicarea legii. Încadrarea juridică a faptei și aplicarea unei pedepse adaptate acesteia se fac de organele judiciare în funcție de datele concrete ale fiecărei cauze, aspect valabil pentru orice faptă prevăzută de legea penală. Simplul fapt că organele judiciare dispun de o marjă de apreciere pentru a aplica, de la caz la caz, sancțiuni proporționale cu gravitatea faptelor comise în concret nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale. ...