Decizia CCR nr. 746/2019Punctul 12
Punctul 12
12. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, dreptul la petiționare este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești, iar sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obține numai pe calea justiției, nu reprezintă un aspect al dreptului la petiționare. Dreptul la petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup, ce nu presupun calea justiției, și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și în condițiile potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată. În consecință, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituționale cu privire la dreptul la petiționare din moment ce conținutul său normativ nu are nicio relevanță asupra acestora. ...
Sursa oficială ↗