Sari la conținut

Decizia CCR nr. 723/2019Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.11.2019
Dosarul
18.290/303/2017

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală încalcă principiile constituționale privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, precum și egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens arată că în mod eronat și cu încălcarea prevederilor Legii fundamentale, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. Ulterior acestei decizii, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au primit o nouă redactare, care prevede că este deschisă calea de atac a revizuirii numai ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate „în acea cauză“. Consideră că limitarea, în acest mod, a cazului de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate creează discriminare între persoanele condamnate definitiv pentru săvârșirea aceluiași tip de infracțiuni. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie