Decizia CCR nr. 705/2019Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.11.2019 · dosar 2.400/320/2016
Punctul 21
21. Curtea constată că prima modalitate de realizare a faptei o reprezintă actele de violență îndreptate împotriva persoanelor sau bunurilor. Atunci când sunt vizate persoane, violența poate fi atât fizică (loviri sau orice acte de violență specifice infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 193 și ale art. 194 din Codul penal), cât și verbală - ceea ce înseamnă toate acele manifestări agresive verbal care nu pot fi încadrate în categoria amenințărilor sau a faptelor de lezare a demnității persoanei. Atunci când actele de violență realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de loviri sau alte violențe sau vătămare corporală (art. 193 și art. 194 din Codul penal), se aplică regulile concursului de infracțiuni. Violența împotriva bunurilor nu poate fi decât fizică și, atunci când realizează conținutul infracțiunii de distrugere (art. 253 și art. 254 din Codul penal), aceasta intră în concurs cu infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. ...
Sursa oficială ↗