Decizia CCR nr. 727/2019Punctul 20

20. Curtea, în cele două decizii menționate, a realizat un amplu examen atât de drept comparat, cât și al coroborării dispozițiilor referitoare la modalitățile de sesizare a organului de urmărire penală, la categoriile de subiecți procesuali, la formele în care aceștia pot fi audiați în fața organelor judiciare. Apreciază a fi sensibilă situația în care denunțătorul este audiat în calitate de martor și poate avea anumite beneficii, de exemplu, aplicarea unei cauze de înlăturare a răspunderii penale sau a unei cauze care determină reducerea limitelor de pedeapsă. În cazul în care denunțătorului i se atribuie calitatea de martor protejat devin incidente dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. În cazul denunțătorului căruia nu i se atribuie această calitate, forța probantă a mărturiei sale este deplină, fapt ce îl nemulțumește pe autorul excepției. În acest context, reprezentantul Ministerului Public arată că soluția se dispune de către judecătorul cauzei atunci când acesta are convingerea că vinovăția a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Chiar dacă legiuitorul a renunțat la folosirea termenului „coroborare“, judecătorul ajunge la o soluție în baza unui mecanism care impune elemente de ordin subiectiv și de ordin obiectiv. Declarațiile unui astfel de martor trebuie să fie privite cu atenție, din perspectiva art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, analizând în ce măsură acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Referitor la critica potrivit căreia denunțătorul este lipsit de obiectivitate și sinceritate, apreciază că îi revine judecătorului efectuarea unei astfel de examinări, întrucât astfel de riscuri se pot regăsi în cazul oricărui martor. Astfel, nu se poate porni de la premisa că beneficiile de care denunțătorul se bucură determină din start excluderea forței probante a declarațiilor acestuia. Faptul că legiuitorul nu a menționat o astfel de declarație printre cele de la art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală se justifică prin rațiunile pe care acesta le-a avut, precizate și în deciziile Curții Constituționale. Așa fiind, apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor menționate păstrându-și valabilitatea și în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate fiind neîntemeiată. ...