Decizia CCR nr. 712/2019Punctul 20

20. Curtea a reținut, de asemenea, că, în ipoteza în care făptuitorul lasă să se creadă că are influență, deși nu are, este vorba și de inducerea în eroare, de o înșelăciune pe care traficul de influență o absoarbe în conținutul său. Potrivit practicii judiciare, prevalarea de o influență inexistentă în realitate asupra unui funcționar sau pretinderea sau primirea de bani urmată de neexercitarea ulterioară a influenței pentru îndeplinirea actului, deși constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase, realizează acțiunii de trafic de influență, aceasta având un alt obiect juridic (relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu) față de infracțiunea de înșelăciune (relațiile sociale referitoare la patrimoniu), infracțiunea de trafic de influență existând independent de producerea unei pagube materiale, așa cum este cazul infracțiunii de înșelăciune. De asemenea, pe cale jurisprudențială, s-a reținut însă că, dacă actul a fost îndeplinit fără să se fi făcut vreo intervenție și totuși se pretind bani sau alte foloase, fapta constituie înșelăciune. S-a mai statuat că nu există trafic de influență dacă inculpatul nu s-a prevalat de vreo influență pe lângă vreun funcționar, ci a luat suma de bani pentru serviciile pe care el personal putea să le facă celor care au dat banii, existând în acest caz infracțiunea de luare de mită. Totodată, potrivit practicii judiciare și doctrinei - dezvoltate în legătură cu normele penale de incriminare a infracțiunii de trafic de influență cuprinse în Codul penal din 1969 -, autorul faptei de trafic de influență pretinde, primește sau acceptă foloasele, deoarece afirmă sau lasă să se creadă că are influență pe lângă un funcționar public sau alte persoane prevăzute de lege. Influența poate fi reală sau imaginară, fiind suficient ca din atitudinea făptuitorului să rezulte nemijlocit sau indirect - când „lasă să se creadă“ - că are influență asupra funcționarului respectiv. ...