Decizia CCR nr. 489/2016Paragraful 63

57. Curtea a reţinut în precedent că, potrivit practicii judiciare şi doctrinei - dezvoltate în legătură cu normele penale de incriminare a infracţiunii de trafic de influenţă cuprinse în Codul penal din 1969 -, autorul faptei de trafic de influenţă pretinde, primeşte sau acceptă foloasele, deoarece afirmă sau lasă să se creadă că are influenţă pe lângă un funcţionar public sau alte persoane prevăzute de lege. Influenţa poate fi reală sau imaginară, fiind suficient ca din atitudinea făptuitorului să rezulte nemijlocit sau indirect - când "lasă să se creadă" - că are influenţă asupra funcţionarului respectiv. Aşa încât Curtea constată că, în condiţiile în care cele două noţiuni utilizate în cuprinsul art. 291 din Codul penal - "persoană care are influenţă"/"persoană care lasă să se creadă că are influenţă" - se regăseau şi în norma penală anterioară (respectiv art. 257 din Codul penal din 1969), dat fiind conţinutul normativ identic al acestora, dezvoltările teoretice şi jurisprudenţa în materia infracţiunii de trafic de influenţă, cu referire la noţiunile precitate, îşi păstrează valabilitatea şi sub noul Cod penal.