Decizia CCR nr. 489/2016Paragraful 54

48. Potrivit normelor penale în vigoare, constituie infracţiunea de trafic de influenţă "pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri". Curtea observă că noua lege penală a preluat textul din Codul penal anterior cu unele modificări. În timp ce, potrivit art. 257 din Codul penal din 1969, elementul material al faptei trebuia să se realizeze de către o persoană care avea influenţă sau lăsa să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, noua lege penală prevede că elementul material trebuie să se realizeze de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Curtea observă că legiuitorul a descris mai bine modalităţile de incriminare pentru a evita arbitrariul în aplicarea legii penale, ţinând cont de faptul că, în practică, se întâlnesc asemenea modalităţi de săvârşire a faptei. Curtea observă, de asemenea, că elementul material al faptei de trafic de influenţă cuprinde trei modalităţi normative, respectiv primirea (intrarea efectivă în posesia sumei de bani, a unui folos), pretinderea (formularea de către făptuitor nemijlocit, în mod expres sau tacit, a solicitării unei sume de bani, a unui bun sau alte valori), acceptarea de promisiuni (manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute sau banii/foloasele oferite de către cumpărătorul de influenţă), aceste noţiuni având înţelesul din vorbirea curentă şi nu diferă de sensul termenilor utilizaţi la infracţiunea de luare de mită. Curtea observă că infracţiunea de trafic de influenţă este una comisivă şi se realizează prin cel puţin una dintre modalităţile normative precitate, acestea fiind alternative, toate referindu-se la bani sau "alte foloase", pentru existenţa elementului material şi deci a infracţiunii de trafic de influenţă, nefiind necesar ca pretinderea banilor sau folosului, acceptarea promisiunii de foloase ori a darurilor să fi fost urmată de executare, adică de satisfacerea pretenţiei sau de respectarea promisiunii de foloase. De asemenea, Curtea reţine că practica judiciară şi literatura juridică au stabilit că nu este necesar ca actul ce intră în atribuţiile funcţionarului sau altui salariat să fi fost efectuat, este suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase în vederea determinării funcţionarului sau altui salariat, fiind indiferent faptul că iniţiativa aparţine traficantului sau persoanei interesate ca influenţa să fie exercitată.