Decizia CCR nr. 489/2016Paragraful 72

66. Curtea reţine că, distinct de criticile analizate, autorii excepţiei mai susţin că norma penală nu indică cu claritate localizarea, în timp, a "exercitării influenţei" în raport cu "pretinderea de bani sau alte foloase". Cu privire la acest aspect, Curtea observă că doctrina este constantă în a reţine că o cerinţă esenţială este aceea ca acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu. Această cerinţă rezultă din însuşi scopul urmărit de făptuitor în realizarea infracţiunii, respectiv acela de a-l determina pe funcţionar să facă ori să nu facă, să întârzie sau să facă un act contrar atribuţiilor de serviciu, ceea ce presupune că o acţiune ulterioară momentului efectuării actului de către funcţionar nu poate să se mai circumscrie unei activităţi de trafic de influenţă. Pe cale jurisprudenţială s-a reţinut că, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, nu are relevanţă dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de prestarea acestora. Nu este relevant dacă intervenţia s-a produs ori nu, precum şi momentul în care aceasta s-a realizat, raportat la momentul săvârşirii uneia din acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii, deoarece producerea intervenţiei nu este o condiţie pentru existenţa traficului de influenţă.