Decizia CCR nr. 489/2016Paragraful 53

47. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal, Curtea reţine, dintr-o perspectivă istorică, faptul că dispoziţiile penale care incriminează fapta de trafic de influenţă îşi au corespondent în art. 146 din Codul penal din 1864, în art. 252 şi art. 545 alin. 3 din Codul penal din 1936, în art. 257 din Codul penal din 1969, precum şi în art. 312 din Codul penal din 2004 (care nu a fost în vigoare). Similar tuturor reglementărilor precitate, traficul de influenţă reprezintă, în esenţă, o speculare, o exploatare a influenţei pe care o are făptuitorul sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcţionar public sau a altei persoane dintre cele menţionate de lege. Această faptă este incriminată în grupul infracţiunilor de corupţie şi de serviciu şi prezintă pericol social prin atingerea adusă probităţii funcţionarilor publici sau a altor persoane dintre cele menţionate de lege şi prin crearea sau menţinerea suspiciunii că aceştia ar putea acţiona sub influenţa intervenţiei reale sau presupuse a unor persoane şi, pe cale de consecinţă, s-ar aduce atingere bunului mers al instituţiilor publice şi persoanelor juridice de utilitate publică ori celorlalte persoane juridice. Aşadar, infracţiunea de trafic de influenţă apără, implicit, buna reputaţie a unităţilor în cadrul cărora activează funcţionarii publici sau alte persoane asimilate.