Decizia CCR nr. 712/2019Punctul 28

28. Cu privire la aceste din urmă dispoziții, Curtea, examinând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a pronunțat Decizia nr. 140 din 21 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 13 martie 2008, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6^1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, reținând că „Parlamentului, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a țării conform art. 61 alin. (1) din Constituție, îi revine îndatorirea de a stabili ce fapte constituie infracțiuni și care este regimul sancționator al acestora, precum și care sunt cauzele de nepedepsire. Prin art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se încriminează fapta celui care promite, oferă ori dă bani, daruri sau alte foloase, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Prin incriminarea acestei fapte se realizează transpunerea în legislația internă a obligației cuprinse în art. 12 din Convenția penală privind corupția. De asemenea, Convenția penală privind corupția, semnată la Strasbourg la data de 27 ianuarie 1999, care a fost ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, prevede, la art. 22, intitulat «Protecția colaboratorilor justiției și a martorilor», că «Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura o protecție efectivă și corespunzătoare: a) persoanelor care furnizează informații referitoare la infracțiunile stabilite în baza art. 2-14 sau colaborează în alt mod cu autoritățile însărcinate cu investigații sau urmăriri; b) martorilor care fac o depoziție privind astfel de infracțiuni.» Sintagma colaboratori ai justiției se referă la persoane care sunt de acord să coopereze cu organele judiciare penale, oferindu-le acestora informații despre aceste infracțiuni, astfel încât organele competente să poată investiga aceste fapte, iar cei responsabili să fie trași la răspundere. Rezultă că art. 6^1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, care stabilește o cauză de nepedepsire în situația în care făptuitorul denunță autorității acea faptă mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat, este conform cu dispozițiile art. 22 din Convenție, reprezentând o transpunere a acestuia în dreptul intern. Susținerile autorului excepției în sensul că dispozițiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție privind egalitatea în drepturi sunt nefondate, deoarece nu implică un tratament diferențiat față de persoane aflate în aceeași situație juridică. Curtea nu poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece textele de lege criticate de autorul excepției sunt conforme cu prevederile acestei convenții, astfel cum s-a arătat mai sus. De asemenea, art. 6^1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 nu contravine nici art. 124 alin. (2) din Constituție, pentru că nu afectează imparțialitatea judecătorilor și nici nu creează inegalități între cetățeni“. ...