Decizia CCR nr. 656/2017Punctul 27

27. Așadar, Curtea constată că raportarea art. 308 alin. (1) la art. 289 alin. (1) din Codul penal este în acord cu prevederile art. 11 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte“, în condițiile în care, dacă faptele de pretindere ori primire de bani sau alte foloase ori de acceptare a promisiunii unor astfel de foloase comise în mediul privat în legătură cu „îndeplinirea“, respectiv „urgentarea“ unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului privat nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, s-ar aduce atingere valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, valori de rang constituțional, precum statul de drept, democrația, respectarea Constituției și a legilor, care sunt consacrate, în art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Legea fundamentală, printre valorile supreme. De altfel, astfel cum a reținut Curtea, „fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției“ (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). ...