Decizia CCR nr. 449/2019Punctul 20

20. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în repetate rânduri că legislația Uniunii trebuie să fie certă, iar aplicarea sa trebuie să fie previzibilă pentru justițiabili, acest imperativ al securității juridice impunându-se cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecințe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligațiilor pe care aceasta le-o impune. De asemenea, în domeniile care intră sub incidența dreptului Uniunii Europene, normele din dreptul statelor membre trebuie formulate într-un mod neechivoc, de natură să permită persoanelor vizate să își cunoască drepturile și obligațiile în mod clar și precis, iar instanțelor naționale să asigure respectarea acestora. Așa fiind, în ceea ce privește problema de drept din speța de față, prin Hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în Cauza C-183/14, Salomie și Oltean împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, paragrafele 30-38, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că definiția „persoanei impozabile“, ce figurează la art. 127 din Codul fiscal, articol care transpune în dreptul național dispozițiile art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE, trimite la orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activități, și că trebuie considerate „activități economice“ orice activități ale producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, între care în special exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate; pe de altă parte, Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal precizează că, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice cu ocazia vânzării unor locuințe proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale nu va fi considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate; art. 141 din Codul fiscal, în versiunea în vigoare în cursul anilor 2008 și 2009, prevede că scutirea de taxa pe valoarea adăugată, aplicabilă în cazul livrării unei construcții sau a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, ceea ce de altfel corespunde principiilor care guvernează taxa pe valoarea adăugată în dreptul Uniunii Europene. În consecință, nu s-a putut susține în mod rezonabil că astfel de dispoziții de drept național nu stabilesc în mod suficient de clar și de precis că livrarea unei construcții sau a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită poate, în anumite cazuri, să fie supusă taxei pe valoarea adăugată. ...