Decizia CCR nr. 681/2019Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Inspecția Judiciară - autoare a excepției - susține că aceste dispoziții contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) , fiind constituționale în măsura în care prin sintagma „sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef, în urma unui concurs“ se înțelege „sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef, în urma unui concurs organizat de Inspecția Judiciară“. În acest sens, se susține că intenția legiuitorului a fost aceea de a da în competența Inspecției Judiciare atât organizarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari, cât și numirea propriu-zisă a acestora. Consecvent acestei interpretări, Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul dispozițiilor ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate, a aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 801 din 18 septembrie 2012, la propunerea inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului privind numirea în funcție a inspectorilor judiciari, care la art. 2 alin. (1) prevedea: „Concursul pentru numirea în funcția de inspector judiciar se organizează, ori de câte ori este necesar, de către Inspecția Judiciară.“ Or, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 633 din 25 mai 2017 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 801/2012, evidențiază apariția în mod nepermis, nelegal și neconstituțional a unei alte interpretări, contrară scopului legii care conferă Inspecției Judiciare atributul organizării acestui concurs. Astfel, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 633 din 25 mai 2017, a fost modificat art. 2 alin. (1) din Regulamentul amintit, după cum urmează: „Concursul pentru numirea în funcția de inspector judiciar se organizează, ori de câte ori este necesar, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.“ Cele două interpretări, fiind diametral opuse și date de aceeași autoritate în două momente diferite, pun în discuție previzibilitatea textului art. 70 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ceea ce conduce la neconstituționalitatea acestuia, prin încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗