Decizia CCR nr. 681/2019Punctul 9
Punctul 9
9. Guvernul, referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, apreciază, în primul rând, că din motivarea excepției, rezultă că aceasta privește o problemă de interpretare a legii, asupra căreia Curtea Constituțională nu se poate pronunța. În subsidiar, apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef, în urma unui concurs organizat de Inspecția Judiciară. Legea nr. 24/2012 a prevăzut înființarea Inspecției Judiciare, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, activitatea Inspecției Judiciare integrându-se activității Consiliului Superior al Magistraturii. În conformitate cu art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Inspecția Judiciară este condusă de un inspector-șef, care exercită funcția de conducere și organizare a activității Inspecției Judiciare, ajutat de un inspector-șef adjunct, numiți prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii. Din interpretarea gramaticală a normei criticate rezultă în mod clar competența Inspecției Judiciare cu privire la organizarea concursurilor de recrutare a inspectorilor judiciari, aceasta stabilind că numirea în funcție a inspectorilor din cadrul Inspecției Judiciare se face de către inspectorul-șef, în urma unui concurs, pentru un mandat de 6 ani. În plus, în stabilirea înțelesului unei norme juridice, trebuie luată în considerare și intenția reală a legiuitorului; în cazul de față, înțelesul normei este indisolubil legat de ideea care a stat la baza adoptării, prin Legea nr. 24/2012, a prevederilor actualului capitol VII din Legea nr. 317/2004, și anume consolidarea instituțională a Inspecției Judiciare, prin organizarea acesteia ca persoană juridică, precum și asigurarea independenței operaționale a acestei entități. În calitate de entitate juridică, având organizare de sine stătătoare, și în acord cu regulile generale de drept, principiul în ceea ce privește desfășurarea procedurilor de recrutare a personalului unei instituții este acela că acestea se realizează chiar de către instituția în discuție, în cazul de față de către Inspecția Judiciară, o situație contrară acestei realități urmând să fie reglementată în mod expres prin dispozițiile legale; or, nicio prevedere nu stabilește nici expres, nici indirect prerogativa Consiliului Superior al Magistraturii de a desfășura procedurile de recrutare a inspectorilor judiciari. Mai mult, norma stabilește clar că numirea în funcție a inspectorilor se face de către inspectorul-șef, fiind lipsit de logică juridică, într-o astfel de situație, ca recrutarea să se realizeze de către Consiliului Superior al Magistraturii, iar numirea de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare. ...
Sursa oficială ↗