Decizia CCR nr. 680/2019Punctul 14
Punctul 14
14. Judecătoria Miercurea-Ciuc și-a exprimat opinia în sensul că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, iar împrejurarea că legiuitorul nu a reglementat expres în ce constau elementele noi și modificările la care se referă art. 15 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 nu este de natură să încalce niciunul dintre textele constituționale invocate. Legiuitorul nu putea să intervină în sensul invocat de autoarea excepției, având în vedere că actele de reglementare prevăzute de art. 2 pct. 9 și 10 sunt acte administrative în care sunt stipulate condițiile pentru desfășurarea unor activități cu posibil impact asupra mediului. Din cuprinsul acestora, persoanele care le utilizează sunt în măsură să aprecieze care este conduita pe care trebuie să o respecte, având în vedere că, potrivit art. 10 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005, „autoritatea competentă pentru protecția mediului informează titularii prevăzuți la alin. (1) cu privire la obligațiile de mediu care trebuie asumate de părțile implicate, pe baza evaluărilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare existente. În situația în care titularii prevăzuți la alin. (1) nu dețin acte de reglementare, obligațiile de mediu sunt identificate pe baza bilanțului de mediu“. Totodată, titularul unui act de reglementare se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru soluționarea litigiilor generate de emiterea actelor de reglementare. ...
Sursa oficială ↗