Decizia CCR nr. 669/2019Punctul 11
Punctul 11
11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 și cele ale art. 343 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale, fiind contrare art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât „atât timp cât existența statului și, astfel, a instituțiilor sale se datorează existenței cetățenilor, și nu invers“, acestea nu pot fi mai presus de cetățeni. În acest context, fac referire la prevederile art. 148 alin. (6) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel“, și arată că atât timp cât cetățenii sunt obligați la plata taxei judiciare de timbru și statul, prin instituțiile sale, trebuie să aibă aceeași conduită, în caz contrar creându-se o situație discriminatorie. În ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, autorii excepției apreciază că aceasta este neconstituțională, fiind contrară dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗