Sari la conținut

Decizia CCR nr. 660/2019Punctul 40

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.10.2019
Dosarul
1.131/96/2016

40. Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“, Curtea constată că textul de lege criticat nu are incidență în cauza dedusă judecății instanței în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, astfel că o eventuală soluție de admitere a criticilor formulate nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării cauzei respective. Prin urmare, Curtea reține că excepția cu un atare obiect nu îndeplinește condiția de admisibilitate a legăturii cu cauza, astfel că urmează a o respinge, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, ca inadmisibilă. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie