Decizia CCR nr. 653/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituțional în raport cu dispozițiile Legii fundamentale invocate, în condițiile în care creează cadrul, transformă, prin efecte și conținut, o hotărâre a unei instanțe judecătorești într-un veritabil text de lege, devenind opozabilă nu doar unor persoane implicate într-o procedură particulară, ci tuturor cetățenilor. Astfel, reține că Decizia nr. 11 din 22 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, odată publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, are caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, oricare dintre ele fiind chemate doar a transpune respectiva decizie, nicidecum a face o analiză a unor situații de fapt sau de drept specifice cazului particular dedus judecății, lipsind procesul penal de caracterul de echitate. Reține că, prin decizia precitată, instanța supremă a stabilit că, în cazul infracțiunii de contrabandă prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a bunurilor sau a mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără să fi fost prezentate în vamă și transportate spre acest birou vamal, prin aceasta fiind introduse cerințe noi, determinante în stabilirea existenței prejudiciului, transformând hotărârea de interpretare într-un veritabil act legislativ. Susține că, deși sunt necesare și obligatorii interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale în activitatea instanțelor de judecată, soluția legislativă instituită prin art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală substituie puterea judecătorească puterii legislative, iar consacrarea caracterului obligatoriu al unei hotărâri judecătorești erga omnes transformă hotărârea instanței supreme într-un veritabil text de lege. Susține că eventuale aspecte neclare sau care presupun interpretări ale legii ar trebui lămurite de legiuitor, prin mecanismele specifice, iar nu de către o instanță de judecată. ...