Decizia CCR nr. 625/2019Punctul 13
Punctul 13
13. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii fac referire la preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014, arătând că în procesul de elaborare a actului normativ criticat au fost încălcate principiile transparenței decizionale, prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Ordonanța de urgență a Guvernului a fost adoptată fără avizele prevăzute de lege, și anume fără avizul Colegiului Revoluționarilor și fără consultarea Comisiei parlamentare a Revoluționarilor din decembrie 1989. Inițiatorul actului normativ criticat, Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, continuatorul fostului Secretariat de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, își invocă propria culpă, aceea de a nu fi respectat, cu ocazia preschimbării certificatelor doveditoare obținute în temeiul Legii nr. 42/1990, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 și refuză timp de 10 ani să îl aplice. Prin abrogarea art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, prin care se finaliza procedura de preschimbare a certificatelor doveditoare prin decret al Președintelui României, nu mai pot beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 341/2004 2.000 de răniți, 1.400 de reținuți, 2.800 de urmași ai eroilor-martiri și 22.000 de luptători remarcați. De asemenea, se arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 completată cu Ordonanța Guvernului nr. 1/2015 este neconstituțională, deoarece Comisia juridică de disciplină și imunități din Senat a întocmit raport de respingere, iar Comisia juridică de disciplină și imunități din Camera Deputaților nu a avizat încă ordonanțele. ...
Sursa oficială ↗