Decizia CCR nr. 637/2019Punctul 13

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal, are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală prevăzută la art. 254 din Codul penal din 1969. Forma propusă de legiuitor în noua reglementare este mai largă, acoperind toate situațiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Modificarea s-a realizat pentru a permite renunțarea la distincția anterioară între luarea de mită și primirea de foloase necuvenite, distincție care nu făcea decât să creeze dificultăți în plan probator atunci când înțelegerea a avut loc înainte de efectuarea actului, dar bunurile s-au remis ulterior, art. 289 din Codul penal conținând, deci, reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) și cea regăsită în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din Codul penal anterior. Așadar, sub aspectul momentului la care trebuie să aibă loc faptele care realizează elementul material al infracțiunii de luare de mită, vechea reglementare realiza o distincție. Astfel, dacă primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase avea loc după ce acesta îndeplinea un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, fără să fi existat anterior pretinderea sau acceptarea promisiunii, ne aflam în prezența infracțiunii de primire de foloase necuvenite, iar nu a celei de luare de mită, care impunea ca faptele care realizează elementul material al infracțiunii să aibă loc anterior sau cel mai târziu concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea în îndeplinirea actului privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. ...