Decizia CCR nr. 596/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie și ale art. 21 alin. (1) -(3) privind accesul liber la justiție. În acest sens, autorul excepției de neconstituționalitate arată că textul de lege criticat reprezintă „o normă de referință în alb“, care are vocația de a fi completat cu prevederi dintr-un număr nedeterminat de norme. Prin alegerea organului de la care se solicită avizul - menționat în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 doar generic - s-ar deschide posibilitatea discreționarului în validarea concursurilor pentru ocuparea unui post de funcționar public. Formularea ambiguă a textului de lege permite conducătorului instituției să „legifereze“, respectiv să adauge la lege, prin stabilirea arbitrară a organului de la care se cere avizul. Se invocă, în susținerea excepției de neconstituționalitate, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006 și nr. 647 din 5 octombrie 2006, referitoare la principiul accesului liber la justiție. De asemenea, referitor la previzibilitatea legii, se invocă deciziile Curții Constituționale nr. 942 din 7 iulie 2011 și nr. 363 din 7 mai 2015, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României. ...