Decizia CCR nr. 598/2019Punctul 24

24. Referitor la încălcarea art. 11 și art. 148 alin. (2) din Constituție prin nerespectarea normelor europene și internaționale privind asigurarea calității în învățământul superior, autorul excepției arată că unul dintre obiectivele și prioritățile Uniunii Europene este asigurarea unei calități înalte în procesul de educație. Astfel, în baza art. 165 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, art. 26 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 14 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, au fost adoptate o serie de documente privind asigurarea calității în educație, respectiv în învățământul superior. Două recomandări ale Parlamentului European și ale Consiliului promovează asigurarea calității învățământului superior. Prima, din 1998 (98/561/EC), a făcut apel la sprijinirea și crearea de sisteme transparente de asigurare a calității. Cea de-a doua, din februarie 2006 (2006/143/EC), s-a referit la continuarea cooperării europene în asigurarea calității învățământului superior. Obiectivul recomandării din 2006 a fost încurajarea instituțiilor de învățământ superior în introducerea sau dezvoltarea de sisteme interne de asigurare a calității și a agențiilor de acreditare sau asigurare a calității în aplicarea standardelor și orientărilor europene privind asigurarea calității în acest domeniu. Reprezentanți ai autorităților naționale, sectorul învățământului superior, agenții de acreditare și asigurare a calității, împreună cu parteneri sociali, au fost invitați, la rândul lor, să înființeze un „Registru european al agențiilor de asigurare a calității“ care ar permite instituțiilor de învățământ superior să aleagă dintre agențiile înscrise în registru o agenție potrivită cu necesitățile și profilul lor. Recomandarea a făcut apel, de asemenea, la statele membre pentru a oferi instituțiilor de învățământ superior posibilitatea de a cere să fie acreditate de agenții incluse în registru situate în afara propriei țări; la cooperare între agențiile de asigurare a calității pentru consolidarea încrederii reciproce; și la accesul publicului la evaluările agențiilor. Recomandarea din 2006 a invitat Comisia să continue, în strânsă cooperare cu statele membre, să susțină cooperarea dintre instituțiile de învățământ superior, agențiile de acreditare și de asigurare a calității, autoritățile competente și alte organisme în domeniu și să prezinte rapoarte pe trei ani privind progresele înregistrate în dezvoltarea de sisteme de asigurare a calității în diferitele state membre și privind activitățile de cooperare la nivel european. Aceste rapoarte au fost întocmite în anul 2009 [COM (2009) 487 final], respectiv în anul 2014 [COM (2014) 29 final]. Recomandarea din 2009 subliniază importanța asigurării externe a calității, care poate consta în: evaluarea („auditarea“) calității unei anumite instituții de învățământ superior, a programelor sau a unităților acesteia; compararea calității pentru diferite instituții de învățământ superior într-un/într-o domeniu/disciplină dat(ă) („analiză comparativă“); garantarea îndeplinirii anumitor „standarde“ predefinite de calitate („acreditare“); acordarea de diferite mărci de calitate destinate, în mod obișnuit, să semnaleze înalta calitate sau „excelența“. De asemenea, raportul accentuează importanța acreditării, a transparenței în procesul de asigurare a calității și a activității agențiilor naționale de asigurare a calității: „Agențiile naționale de asigurare a calității ar trebui să fie încurajate să dezvolte activități dincolo de frontiere și să solicite recunoașterea deciziilor lor în alte țări, de exemplu, prin intermediul convențiilor de recunoaștere reciprocă. Instituțiile de învățământ superior ar putea fi încurajate să folosească serviciile agențiilor înregistrate din afara țării lor. Ar putea fi necesar să se clarifice portabilitatea acreditării naționale în cadrul Spațiului european al învățământului superior și, de asemenea, problema asigurării calității pentru învățământul superior transfrontalier în cadrul Spațiului european al învățământului superior. Dată fiind importanța crescândă a cursurilor comune și cu diplomă dublă în Europa, ar putea fi utile principii clare pentru evitarea necesității acreditărilor multiple. Comisia susține dezvoltarea instrumentelor de transparență care completează asigurarea calității, mai ales a celor care oferă o viziune comparativă a instituțiilor de învățământ superior și a programelor acestora. Aceasta include studiul de fezabilitate mai sus menționat cu privire la un clasament universitar multidimensional și personalizat.“ Raportul din 2014 al Comisiei Europene [COM (2014) 29 final] semnalează răspunderea și obligațiile în asigurarea calității pe care le au, pe de o parte, instituțiile de învățământ superior, iar, pe de altă parte, atât agențiile de evaluare, cât și autoritățile publice, astfel: „Instituțiile de învățământ superior dețin principala responsabilitate în ceea ce privește calitatea ofertei lor (stabilirea, monitorizarea și reînnoirea obiectivelor privind calitatea, prin asigurarea «internă» a calității). Ele sunt sprijinite de agenții externe care evaluează standardele de calitate prin evaluarea instituțiilor, acreditarea programelor sau prin realizarea unei analize comparative a performanței în raport cu alte instituții de învățământ superior (asigurarea «externă» a calității). Însă, autoritățile publice au obligația de a se asigura că atât calitatea instituțiilor individuale, cât și calitatea sistemului de învățământ superior în ansamblu corespund scopului propus. Existența unui cadru național și european de instrumente comune și de cooperare consolidează încrederea între sisteme. Mecanismele de asigurare a calității sunt, prin urmare, esențiale pentru a ajuta instituțiile și factorii de decizie să realizeze reformele cu succes.“ Așadar, Comisia Europeană subliniază obligația autorităților publice de a acționa în sensul asigurării calității învățământului superior. În noiembrie 2012, Comisia Europeană a întocmit analiza pe țări „Rethinking Education“ [SWD(2012) 377 final], iar în ceea ce privește România, concluzia raportului a fost aceea că România se confruntă cu o provocare majoră în creșterea calității educației și formării profesionale și că problemele legate de calitatea învățământului și nepotrivirile dintre calificări și cerințele de pe piața forței de muncă afectează o mare parte din educația profesională și terțiară. ...