Decizia ÎCCJ nr. 17/2025 (RIL)Punctul V

V. Jurisprudența Curții Constituționale a României 22. În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Constituționale a României au fost identificate mai multe decizii relevante cu privire la problema de drept supusă analizei, respectiv: – Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 445/42/2014 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și s-a constatat că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. În considerentele deciziei, instanța de contencios constituțional a reținut că atât persoanele aflate în arest preventiv, cât și cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, iar din perspectiva naturii/substanței, efectelor, manierii de executare și a intensității, a condițiilor și cazurilor de luare a acestora, cele două măsuri privesc o interferență majoră în dreptul la libertatea individuală a persoanei; ... – Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de către judecătorul de drepturi și libertăți, din oficiu, în dosarele nr. 8.016/63/2014/a38 și nr. 8.016/63/2014/a39 ale Tribunalului Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori și sa constatat că dispozițiile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. În cuprinsul deciziei instanța de contencios constituțional a arătat că măsura arestului la domiciliu este similară arestării preventive, atât sub aspectul includerii lor în categoria măsurilor preventive, cât și sub aspectul naturii lor privative de libertate, al identității cauzelor și condițiilor în care cele două măsuri pot fi dispuse și al modului similar de dispunere și prelungire a lor. De asemenea, a mai reținut că art. 23 alin. (5) din Constituție face referire doar la durata maximă a arestării preventive, fapt pe deplin justificat din perspectivă cronologică, având în vedere că măsura arestului la domiciliu a fost reglementată, prin dispozițiile Legii nr. 135/2010, la o dată ulterioară revizuirii Constituției și că la data revizuirii Legii fundamentale singura măsură preventivă privativă de liberate, în afara reținerii, era arestarea preventivă. În acest context, instanța de control constituțional a reținut că norma constituțională analizată trebuie interpretată, în sens larg, ca limitând, pe parcursul urmăririi penale, la 180 de zile durata maximă a arestării, indiferent că este vorba despre arestarea preventivă sau despre arestul la domiciliu. ... ... ...