Decizia ÎCCJ nr. 3/2025 (RIL)Punctul V
Punctul V
V. Jurisprudența Curții Constituționale a României
28. Semnificativă pentru problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii este Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată, constatându-se că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. ...
29. Curtea a statuat că nerespectarea termenului reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală pentru depunerea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 24 relative la dreptul la apărare și garanțiilor statuate prin dispozițiile art. 20 din Constituția României raportat la art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la apărare și dreptul acuzatului de a dispune de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. Pe de altă parte, instanța de contencios constituțional a reținut că încălcarea termenului conduce la eludarea exigențelor impuse de dispozițiile referitoare la înfăptuirea justiției, cuprinse în art. 124 din Legea fundamentală. A constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. ... ...
Sursa oficială ↗