Decizia ÎCCJ nr. 3/2025 (RIL)Punctul 8

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 17.02.2025 · dosar 2.691/1/2024
Punctul 8
8. În argumentarea punctului de vedere a arătat că problema care se pune nu ține de natura termenului și nici de calculul acestuia, întrucât există atât decizii ale Curții Constituționale (Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015), cât și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 20 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 17 noiembrie 2017, și Decizia nr. 16 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 2 noiembrie 2018) care au statuat că art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede, în mod expres, sancțiunea nulității absolute în cazul nerespectării termenului imperativ și decăderea procurorului din dreptul de a solicita prelungirea arestării preventive. A susținut în legătură cu chestiunea de drept invocată că privește necesitatea lămuririi sintagmei „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive“, având în vedere modul diferit în care aceasta a fost interpretată de instanțele de judecată. ...
Sursa oficială ↗